Capitala va fi întoarsă pe dos două zile de un concurs de vitrine: USL va înghesui ciopor de oameni din toate zările și pe amicii socialiști, liberali europeni pe stadion; PDL și restul lumii vor înghesui, dar mai cu aer, floarea Popularilor într-un palat aproape cât un stadion.
„Sincronul” celor două desfășurări i-a umplut de năduf pe concurenți. Pentru că, în fapt, înghit cu noduri competiția. De aici și unele înfoieri și răbufniri: „Mulțumesc, Victor Ponta!” (a zis obidit Cristian Preda) sau ” Pot să vină și delegații PPE să vadă armata USL” ( a zis Crin Antonescu, azvârlindu-și în spate frizura proaspăt renovată). Aceste bufeuri au fost însă depășite prin apariția unor atracții mai proaspete de felul lui Gigi Becali pe care niște domni foarte manierați, numiți Watson și Verhofstadt, vor să-l educe un pic, așa încât să scuipe corect și cu stil. Brokerul vorbăreț Sima, congelat în cețurile Islandei, a fost doar un intermezzo.
Privind cu oarece detașare, se poate zice însă că înfruntarea se va încheia în situația de „pat” (de șah). Prezența lui frau Merkel se va amortiza cu freamătul tribunei intâi a stadionului, lui J.B. (nu whiskey-ului, ci președintelui Comisiei Europene) îi va fi rezervată pentru acoperire cam tot o tribună, pe venerabilul Van Rompuy nu-l prea știu mulți, iar pentru comisarii europeni (și vor fi prezente câteva stele ale Colegiului comisarilor) sunt suficiente câteva regimente din „armata USL”.
Deci, după două zile, din ce o porniseră supărați și geloziți foarte, USL și PDL se vor întoarce la banalele și practicele îndeletniciri electorale într-o stare de mulțumire: s-a bifat cu brio. Galeriile au fost puse în stare de funcționare. Capacitatea de mobilizare-organizare a fost testată. Amintirile luminoase ale acestor zile vor fi folosite pentru întărirea cugetului militanților de partid. Unele supape au fost deschise, unele așteptări au fost domolite.
Anumite clișee vor fi reactivate, peste uzura lor fiind câte dat un strat de lac. Îndeosebi cel cu „7, 5 milioane”, atins de duhul Arenei Naționale. Sau cele despre prietenii bruxellezo-germani ai lui Traian Băsescu (seamana atât de bine cu scandarea anului ’90: „Francois Mitterand, l’ami de l’assasin!”). Înainte vreme, Traian Băsescu era primul „scanat” într-o ecuație de anvergura celei a zilei de 17 octombrie. Azi, Traian Băsescu este doar un președinte la capăt de drum, detestat în interor, dar ocrotit din afară. Probabil, daca va urma sfaturile „la rece” date din dreapta sa, va ține în 17 un discurs în care nu se va prezenta ca victima apocalipsei interne, ci ca președintele unei țări care și-a venit in fire.
Concursul de vitrine dintre USL și PDL era necesar și util. Pentru că, pentru două zile, va face din România o capitală a Europei politice. Un asemenea fason ar merge fără fluierături, huiduieli și vorbe „duioase”. Dar acesta este doar un gând optimist.